joi, 11 august 2011

Titluri noi la Editura Muzeului Marinei Române


România în focul războiului. Volum de studii dedicat împlinirii a 70 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial (1941-2011), coordonator: comandor dr. Olimpiu Manuel Glodarenco, editor: dr. Florin C. Stan, redactor: drd. Andrei Vochiţu, Constanţa, Editura Muzeului Marinei Române, 2011, 526 pp.


Flota Maritimă Comercială Română între tradiţie şi actualitate, coordonatori: Carmen-Irène Atanasiu, Andreea Atanasiu-Croitoru, Constanţa, Editura Muzeului Marinei Române, 2011, 565 pp.

miercuri, 29 decembrie 2010

Lansarea celor mai recente titluri publicate la Editura Muzeului Marinei Române

La ceasul bilanţurilor de la final de an, Muzeul Marinei Române a organizat,  joi, 23 decembrie 2010, în Sala de conferinţe „Clio”, lansarea celor mai recente titluri publicate la editura instituţiei „Anuarul Muzeului Marinei Române", tom XIII, 2010, „Forţele Navale Române. 150 de ani de tradiţie”, Constanţa, 2010 - şi „Studia in honorem magistri Ion Calafeteanu LXX. Istorie şi istoriografie contemporană”. Manifestarea a fost onorată de reprezentanţi ai universităţilor „Ovidius” şi „Andrei Şaguna”, Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeului de Artă, Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional şi ai Comandamentului Flotei. Volumele au fost prezentate de viceamiralul (r) Constantin Iordache,  prof. univ. dr. Valentin Ciorbea şi conf. univ. dr. Stoica Lascu.
La finalul manifestării cei prezenţi au primit colindul Muzicii Militare a Forţelor Navale.

Evenimentul a fost reflectat în presă. Vezi:
Conf. univ. dr. S. LASCU, viceamiral (r) C. IORDACHE, col. (r) prof. univ. dr. V. CIORBEA, căpitan-comandor conf. univ. dr. O. M. GLODARENCO
Conf. univ. dr. S. LASCU, viceamiral (r) C. IORDACHE, col. (r) V. CIORBEA, dr. F. STAN
Sala ,,Clio" a Muzeului Marinei Române
Sala ,,Clio" a Muzeului Marinei Române
Dr. L. GHEORGHE, dr. G. CUSTUREA, dr. V. COMAN, dr. C. CHERAMIDOGLU, G. VARSAMI, dr. A. CROITORU
Muzica Militară a Forţelor Navale

duminică, 12 decembrie 2010

Ultimele titluri publicate la Editura Muzeului Marinei Române 2010

,,Anuarul Muzeului Marinei Române", tom XIII, 2010, 370 pp. 

Forţele Navale Române. 150 de ani de tradiţie - volum de studii, coordonatori: căpitan-comandor conf. univ. dr. Olimpiu Manuel Glodarenco, dr. Florin Stan, lector univ. drd. Andrei Vochiţu, Constanţa, Editura Muzeului Marinei Române, 2010, 454 pp.
Studia in honorem magistri ION CALAFETEANU LXX. Istorie şi istoriografie contemporană, editor coordonator: dr. Florin C. Stan, Constanţa, Editura Muzeului Marinei Române, 2010, 502 pp.

Titluri publicate la Editura Muzeului Marinei Române, 2006-2010

          2006
1. Olimpiu Manuel Glodarenco, Operaţiile aero-navale în anii celui de-al doilea război mondial, Constanţa, 355 pp.
2. Andreea Atanasiu-Găvan, Evoluţia navigaţiei la Dunărea de Jos şi Marea Neagră în Evul Mediu Românesc, Constanţa, 244 pp.
3. Andrei Vochiţu, Simbolistica războaielor eshatologice. Apocalispsa după Ioan şi manuscrisele de la Marea Moartă, Constanţa, 166 pp.

2007
4. Florin Stan, Portul Constanţa - poartă deschisă evreilor spre ,,Ţara promisă”. Studii privind ,,problema evreiască” în România. 1938-1944, Constanţa, 244 pp.

6. Olimpiu Manuel Glodarenco, Acţiunile navale din Marea Mediterană în timpul primei conflagraţii mondiale, 118 pp.;
5. Andreea Atanasiu-Găvan, Instrumente de navigaţie din colecţia Muzeului Marinei Române - Catalog - Navigation istruments from the Romanian Naval Museum collection - Catalogue, Constanţa, 148 pp.

6. Andreea Atanasiu-Găvan, Olimpiu Manuel Glodarenco, Aspecte ale istoriei Marinei Militare Române din perioada 1859-1945, în colecţia de fotografii a Muzeului Marinei Române, Constanţa, 142 pp.

7. Gabriel Felician Croitoru, Evoluţia portului Giurgiu, de la origini pînă în 1945, Constanţa, 242 pp.

2008
8. Muzeul Marinei Române - Album de colecţii, Constanţa, 70 pp. (colectiv).

9. 1918-2008. 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, coordonatori: căpitan-comandor dr. Olimpiu Manuel Glodarenco, dr. Ion Rîşnoveanu, dr. Marian Zidaru, Constanţa, 308 pp. (volum de studii, colectiv).
10. Costin Scurtu, Armata terestră română din Dobrogea. Vol. I (1829-1919), Constanţa, 212 pp.+Anexe.
         11. Anuarul Muzeului Marinei Române, tom XI, 2008, 354 pp.

         2009
         12. Olimpiu Manuel Glodarenco, Operaţiile navale ale primei conflagraţii mondiale, Constanţa, 294 pp.

         13. Gabriel Felician Croitoru, Giurgiu văzut de alţii, Constanţa 297 pp.;
14. Anuarul Muzeului Marinei Române, tom XII, 2009, 344 pp.
         2010
         15. Virgiliu Moroianu, Amintiri, amintiri..., Constanţa, 328 pp.
         16. Steluţe, coordonator: Maria Caurea, Constanţa;
         17. Cuvintele copilăriei, coordonator: Mihaela-Isabela Trandafir, Constanţa;
         18. Olimpiu Manuel Glodarenco, Războaie navale în Extremul Orient la cumpăna dintre secolele XIX şi XX, Constanţa, 171 pp.;
         19. Cornel Marinescu, Consideraţii privind puterea navală în zona extinsă a Mării Negre, Constanţa, 190 pp.
         20.  Anuarul Muzeului Marinei Române, tom XIII, 2010, 370 pp.
        21. Forţele Navale Române. 150 de ani de tradiţie - volum de studii, coordonatori: căpitan-comandor dr. Olimpiu Manuel Glodarenco, dr. Florin Stan, drd. Andrei Vochiţu, Constanţa, 470 pp.;
        22. Studia in honorem magistri ION CALAFETEANU LXX. Istorie şi istoriografie contemporană, coordonator: dr. Florin C. Stan, Constanţa, 502 pp. (volum de studii).

Despre Editura Muzeului Marinei Române

Editura Muzeului Marinei Române funcţionează, începând din anul 2006, în cadrul Muzeului Marinei Române, instituţie subordonată Ministerului Apărării Naţionale/Statului Major al Forţelor Navale. Majoritatea titlurilor publicate la Editură au fost distinse de către Asociaţia ,,Clubul Amiralilor” cu premiile ,,Viceamiral Ion Bălănescu” şi ,,Colonel Mihail Drăghicescu”. În anul 2010 Editura Muzeului Marinei Române a participat la prestigiosul Salon de carte POLEMOS - istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare, organizat de Editura Militară şi Societatea Scriitorilor Militari în cadrul Cercului Militar Naţional.